Start in business
Proiect în cadrul Programului România Start-up Plus (finanțat prin POCU 2014-2020)
Obiectivul general al proiectului:
Formarea și dezvoltarea profesională în domeniul antreprenoriatului a grupului țintă în vederea înființării de noi întreprinderi și creării de noi locuri de muncă.
Obiectivele specifice ale proiectului sunt:
- Dezvoltarea unei resurse umane cu un nivel înalt de calificare și competențe adaptate la cerințele pieții muncii în domeniul antreprenoriatului a grupului țintă format din 300 de persoane din Regiunea Centru, respectiv județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu.
- Selectarea a minimum 33 de planuri de afaceri în vederea înființării a 33 de întreprinderi.
- Mentorarea persoanelor a căror planuri de afacere au fost selectate în vederea acordării de ajutor de minimis.
- Implementarea planurilor de afaceri, monitorizarea schemei de minimis și a funcționării celor 33 de întreprinderi înființate.
Parteneriatul proiectului este format din:
- SAND MAR CONSULTING SRL – Lider de parteneriat;
- UNIVERSITATEA DIMITRIE CANTEMIR DIN TG. MURES – Partener 1 (coordonează activitățile pentru persoanele domiciliate/rezidente în județele Mureș și Harghita);
- UNIVERSITATEA ROMÂNO-GERMANĂ DIN SIBIU – Partener 2 (coordonează activitățile pentru persoanele domiciliate/rezidente în județele Sibiu și Alba);
- CAMERA DE COMERT SI INDUSTRIE BRASOV – Partener 3 (coordonează activitățile pentru persoanele domiciliate/rezidente în județele Brașov și Covasna);
Cine va putea beneficia de finanțare în cadrul proiectul START IN BUSINESS
Grupul țintă al proiectului este format din persoane fizice care intenționează să înființeze o afacere (300 persoane), care se încadrează în următoarele categorii:
- șomeri;
- persoane inactive (persoanele inactive sunt persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 și 64 de ani care nu se încadrează nici în populația ocupată și nici în cea aflată în somaj (de ex. studenți, persoane casnice);
- persoane care au un loc de muncă și înființează o afacere în scopul creării de noi locuri de muncă (include și persoanele care desfășoară o activitate independentă (persoane fizice autorizate, titulari ai întreprinderilor individuale și membrii întreprinderilor familiale)
și îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
- intenționează să înființeze o afacere non agricolă în mediul URBAN;
- au domiciul sau resedința în regiunea CENTRU (jud. Mureș, Covasna, Alba, Brașov, Harghita, Sibiu).
Nu pot primi finanțare în cadrul acestui proiect, tinerii NEETs (care nu urmează o formă de învățământ și nici nu au un loc de muncă) cu vârsta între 16 – 24 ani, care însă pot beneficia de măsuri de sprijin pe alte tipuri de proiecte (POCU Axa prioritară 1, respectiv Axa prioritară 2).
Activitățile proiectului au în vederea parcurgerea următoarelor etape de realizare a intervenției:
ETAPA I: EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ și SELECȚIA PLANURILOR DE AFACERI
- Informarea publicului țintă cu privire la activitățile proiectului;
- Selecția grupului țintă și organizarea programului de formare (Curs Competente antreprenoriale);
- Evaluarea și selecția planurilor de afaceri (33 planuri de afaceri selectate în vederea finanțării, alte 3 planuri de afaceri vor fi premiate cu o bursă pentru participarea la un program de Business Coaching);
- Derularea stagiilor de practică (în intreprinderi cu profil similar celui ales în planul de afaceri câștigător).
ETAPA II: IMPLEMENTAREA PLANURILOR DE AFACERI FINANȚAT SELECTATE
- Acordarea de servicii de consultanță și consiliere (anterior înființării întreprinderilor);
- Înființarea întreprinderilor și acordarea subvențiilor.
ETAPA III: MONITORIZAREA FUNCȚIONĂRII AFACERILOR FINANȚATE
- Monitorizarea întreprinderilor nou înființare în perioada de sustenabilitate.
Mecanismul de finanțare al întreprinderilor nou înființate în cadrul proiectului vizează acordarea unei subvenții în valoare de 40.000 euro în două tranșe:
- Tranșa I - în valoare de maximum 75% din valoarea rezultată în Planul de afaceri;
- Transa II – restul de plată până la valoarea rezultată din Planul de afaceri va fi acordată numai dacă antreprenorul realizează venituri din activitatea curentă de minim 30% din valoarea primei tranșe, în primele 12 luni de activitate.
Condiții de îndeplinit pentru antreprenorii finanțați în cadrul proiectului:
- Persoanele fizice care înființează afaceri și care sunt selectate pentru a beneficia de subvenția acordată prin proiect, nu pot avea calitatea de asociați majoritari în alte intreprinderi, la data semnării Contractului de subventie.
- Întreprinderile nou create de persoanele fizice selectate în cadrul proiectului, trebuie să-și continue activitatea pentru o perioada de minimum 18 luni (din care 12 luni sunt sprijinite prin acordarea subvenției de 40.000 de euro).
- Persoanele fizice selectate în cadrul proiectului pentru a beneficia de subvenție nu pot avea calitatea de asociat, administrator, reprezentant legal sau angajat în cadrul mai multor întreprinderi înființate în cadrul POCU.
- Fiecare întreprindere nou înființată în cadrul proiectului va trebui să aibă sediul social și punctul/punctele de lucru (dacă este cazul) în mediul urban, în regiunea CENTRU (jud. Mures, Covasna, Alba, Brașov, Harghita, Sibiu).
- Fiecare întreprindere înființată în cadrul proiectului va trebui să angajeze cel puțin 2 persoane, în maxim 6 luni de la semnarea Contractului de subvenție.
- Persoanele angajate în întreprinderile nou înființate, vor avea obligatoriu domiciliul sau resedința în regiunea CENTRU, în mediul urban sau rural.
- La finalul celor 18 luni de monitorizare, întreprinderile nou înființate au obligația de a se asigura că numărul persoanelor angajate este cel puțin egal cu numărul total asumat inițial (cel puțin 2 persoane), indiferent de cauzele care au determinat o eventuală fluctuație a numărului de persoane angajate.
Proiectul a început în data de 15 ianuarie 2018, având codul 103860 și este finanțat în cadrul POCU 2014-2020.
Pentru varianta pdf a documentului dați clic aici.