path

Activitatea de cercetare științifică

Activitatea de cercetarea ştiinţifică constituie unul dintre principalele obiective ale Universităţii Româno-Germane din Sibiu (U.R.G.S.) Activitatea de cercetare nu este doar o activitate care susţine procesul didactic, ci şi un mijloc de implicare a universităţilor în dezvoltarea economică locală, regională şi naţională.

Activitatea de cercetare științifică din cadrul U.R.G.S. se desfăşoară individual, în cadrul colectivelor de cercetare și în cadrul departamentelor, și prin intermediul centrelor de cercetare, având în vedere respectarea următoarelor documente:

  • Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011;
  • Legea nr. 324/2003 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică;
  • Legea nr. 319/2003 privind statutul personalului de cercetare;
  • Hotărârea Guvernului nr. 1.265/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind contractarea, finanţarea, monitorizarea şi evaluarea programelor, proiectelor de cercetare-dezvoltare şi inovare şi a acţiunilor cuprinse în Planul Naţional de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Hotărârea Guvernului nr. 475/2007 privind aprobarea Planului Naţional de Cercetare-Dezvoltare şi Inovare II pentru perioada 2007-2013, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Carta Universităţii Româno-Germane din Sibiu;
  • Regulamentul activității de cercetare științifică în U.R.G.S.

Planuri strategice:

Regulamente:

© 2015 U.R.G. Sibiu | Toate drepturile rezervate| Termeni și condiții