path

Facultatea de Științe Economice

- Prezentare -

Facultatea de Ştiinţe Economice (FSE) din cadrul Universităţii funcţionează începând cu anul universitar 1998/1999 în baza principiului autonomiei universitare şi s-a dezvoltat continuu de-a lungul timpului. Până în anul 2005 această facultate a avut denumirea de Facultatea de Administraţie şi Afaceri, iar în perioada 2005-2008 s-a transformat în Facultatea de Ştiinţe Economice şi Calculatoare (având în vedere faptul că în perioada respectivă în cadrul ei funcţiona şi specializarea Calculatoare).

Facultatea de Ştiinţe Economice este parte integrantă a Universităţii Româno-Germane din Sibiu şi în acest sens se aliniază valorilor şi principiilor adoptate în Carta acesteia.

Valorile Facultăţii de Ştiinţe Economice trebuie să se bazeze pe o serie de componente ce conduc la eficienţă şi performanţă.

Valori De ce?
Conducere corectă Un conducător cu principii spune clar în ce crede şi ce are de gând să facă şi îşi respectă apoi principiile în fiecare din acţiunile şi deciziile sale.
Calitate didactică Contribuie la atragerea studenţilor, aprecierea pozitivă a angajatorilor.
Calitate profesională Contribuie la încheierea şi menţinerea parteneriatelor la nivel naţional şi internaţional.
Calitate în cercetare Contribuie la creşterea vizibilităţii, recunoaşterii, atragerii de resurse.
Calitate în organizare Contribuie la o funcţionarea normală şi eficientă.
Echitate, onestitate şi încurajarea muncii Toţi suntem la fel de importanţi, iar diferenţele pe care un conducător le face pot fi datorate doar performanţelor şi contribuţiei fiecăruia la dezvoltarea facultăţii.
Respectarea valorilor înseamnă să dovedim că vrem şi suntem capabili să mergem mai departe şi să dovedim calitatea.

În acest context, misiunea Facultăţii de Ştiinţe Economice o constituie formarea şi perfecţionarea de absolvenţi specialişti în spiritul exigenţelor economiei de piaţă, accentuarea componentei multiculturale, a caracterului deschis spre spaţiul european, a creşterii nivelului şi prestigiului lor ştiinţific. Facultatea urmăreşte dezvoltarea activităţilor didactice şi de cercetare prin care să răspundă la nevoile mediului socio-economic şi care să îi asigure supravieţuirea şi integrarea cu succes în „Spaţiul European al Învăţământului Superior”. Misiunea facultăţii este în concordanţă cu misiunea URGS.

Obiectivul fundamental al Facultăţii de Ştiinţe Economice îl constituie consolidarea şi dezvoltarea activităţilor didactice şi de cercetare în condiţiile îndeplinirii criteriilor şi standardelor de evaluare ale Ministerului Educaţiei Naționale (MEN) şi Agenţiei Române pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS).

Activitatea corpului didactic al Facultăţii de Ştiinţe Economice este îndreptată spre pregătirea şi formarea profesională a studenţilor şi masteranzilor, punându-le la dispoziţie cursuri, lucrări practice, laboratoare, seminarii, studii de caz, proiecte, îndrumarea lucrărilor de licenţă şi disertaţie, dar şi a activităţilor de practică şi cercetare.

Prin intermediul bibliotecii, facultatea pune la dispoziţia studenţilor şi masteranzilor un bogat fond documentar constituit din cursuri şi manuale universitare, tratate şi monografii, cărţi şi reviste de specialitate, atât în limba română, cât şi în limbi de circulaţie internaţională. În prezent, cursurile sunt organizate numai pentru învăţământul de zi, durata studiilor fiind de 4, 3 sau 2 ani, în funcţie de programul de studii. Anul I este comun pentru toate specializările economice din cadrul facultăţii, disciplinele comune fiind inserate parţial şi în anul II de studiu. Disciplinele de specialitate sunt introduse în planurile de învăţământ începând din anul II, fiind integrate total în anul III.

Facultatea funcţionează în sistemul european al creditelor transferabile, fapt ce permite mobilitatea de studiu şi specializare individualizată pentru studenţi, atât în interiorul instituţiei, cât şi în raport cu facultăţi similare din ţară şi străinătate, cu care sunt începute, în acest sens, relaţii instituţionale.

În cadrul facultăţii funcţionează Departamentul de Știinţe Economice. Obiectivul fundamental al Departamentului de Ştiinţe Economice îl constituie preocuparea permanentă pentru îmbunătăţirea calităţii procesului de învăţământ astfel încât să se asigure formarea de economişti capabili să-şi asume cu competenţă şi responsabilitate atribuţiile ce le revin în diversele domenii de activitate.

În urma eforturilor susţinute de dezvoltare, atât din partea cadrelor didactice proprii, cât şi din partea partenerilor instituţiei, Facultatea de Ştiinţe Economice funcţionează cu un număr de 4 programe de studii universitare de licenţă şi 3 programe de studii universitare de masterat.

A. Ciclul I – Studii universitare de licenţă

  • domeniul Management, programul de studii universitare Management, ACREDITAT conform Hotărârii Guvernului nr. 580/2014 privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor şi al specializărilor/programelor de studii universitare şi a structurii instituţiilor de învăţământ superior pentru anul universitar 2014-2015, precum şi aprobarea titlurilor conferite absolvenţilor învăţământului universitar de licenţă înmatriculaţi în anul I în anii universitari 2011-2012, 2012-2013 şi 2013-2014, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 527 din 16.07.2014 (acest program a fost supus reacreditării, vizita ARACIS fiind derulată în luna ianuarie 2012);
  • domeniul Contabilitate, programul de studii universitare Contabilitate şi informatică de gestiune, ACREDITAT conform Hotărârii Guvernului nr. 580/2014 privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor şi al specializărilor/programelor de studii universitare şi a structurii instituţiilor de învăţământ superior pentru anul universitar 2014-2015, precum şi aprobarea titlurilor conferite absolvenţilor învăţământului universitar de licenţă înmatriculaţi în anul I în anii universitari 2011-2012, 2012-2013 şi 2013-2014, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 527 din 16.07.2014 (acest program a fost supus reacreditării, vizita ARACIS fiind derulată în luna februarie 2012);
  • domeniul Administrarea afacerilor, programul de studii universitare Economia comerţului, turismului, serviciilor şi managementul calităţii, ACREDITAT conform Hotărârii Guvernului nr. 580/2014 privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor şi al specializărilor/programelor de studii universitare şi a structurii instituţiilor de învăţământ superior pentru anul universitar 2014-2015, precum şi aprobarea titlurilor conferite absolvenţilor învăţământului universitar de licenţă înmatriculaţi în anul I în anii universitari 2011-2012, 2012-2013 şi 2013-2014, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 527 din 16.07.2014;

B. Ciclul II – Studii universitare de masterat

  • domeniul Management, programul de studii universitare Managementul organizaţiilor, ACREDITAT conform Hotărârii Guvernului nr. 582/2014 privind domeniile de studii universitare de master acreditate, programele de studii şi numărul maxim de studenţi ce pot fi şcolarizaţi în anul universitar 2014 - 2015;
  • domeniul Management, programul de studii universitare Managementul strategic al resurselor umane, ACREDITAT conform Hotărârii Guvernului nr. 582/2014 privind domeniile de studii universitare de master acreditate, programele de studii şi numărul maxim de studenţi ce pot fi şcolarizaţi în anul universitar 2014 - 2015;
  • domeniul Management, programul de studii universitare Managementul proiectelor cu finanţare europeană, ACREDITAT conform Hotărârii Guvernului nr. 582/2014 privind domeniile de studii universitare de master acreditate, programele de studii şi numărul maxim de studenţi ce pot fi şcolarizaţi în anul universitar 2014 - 2015.

Conducerea actuală a facultăţii este asigurată de Consiliul facultăţii, iar conducerea executivă de către Conf.univ.dr. Alina-Teodora Ciuhureanu, în calitate de Decan și Conf.univ.dr. Elena Sima, în calitate de Director al Departamentului de Știinţe Economice.

Secretarul facultăţii este asigurat de doamna Letiția Frățilă care se îngrijește de desfăşurarea optimă a activităţii administrative şi de secretariat.

© 2015 U.R.G. Sibiu | Toate drepturile rezervate| Termeni și condiții