Metodologie privind recunoașterea funcțiilor didactice din învățământul universitar obținute în instituții de învățământ universitar acreditate din străinătate
Prezenta metodologie reglementează recunoaşterea funcţiilor didactice din învăţământul universitar obţinute în instituţii de învăţământ universitar acreditate din străinătate, în cadrul Universităţii Româno-Germane din Sibiu.
Recunoaşterea funcţiei didactice obţinute în străinătate se realizează în scopul înscrierii la concursul pentru ocuparea unui post didactic sau de cercetare vacant, în cadrul U.R.G.S.
Universitatea Româno-Germană din Sibiu recunoaşte funcţiille didactice din învăţământul universitar obţinute în străinătate în cadrul:
a) instituţiilor acreditate de învăţământ superior dintr-un stat membru al Uniunii Europene, al Spaţiului Economic European şi din Confederaţia Elveţiană;
b) instituţiilor de învăţământ superior în Lista universităţilor de prestigiu din alte state, aprobată prin ordin al ministrului educaţiei naţionale, actualizată periodic;
c) instituţiilor acreditate de învăţământ superior care fac obiectul unei convenţii internaţionale de recunoaştere reciprocă, încheiate la nivel interguvernamental sau interuniversitar.
Solicitantul depune cererea împreună cu dosarul de recunoaștere la secretariatul universității.
Dosarul de recunoaștere conține următoarele documente:
- Actul de identitate (în copie, cu mențiunea olografă privind conformitatea cu originalul)
- Certificatul de căsătorie sau alt act care probează schimbarea numelui, în situația în care numele nu este identic cu cel înscris pe diplomă (în copie, cu mențiunea olografă privind conformitatea cu originalul)
- Diploma de doctor în copie și traducerea legalizată, după caz, sau atestatul de recunoaștere emis de C.N.R.E.D. dacă actul de studii este obținut la instituții de învățământ universitar din străinătate, altele decât cele prevăzute la art. 2 lit. a și b din Metodologie;
- Documentul care atestă funcția didactică obținută în străinătate, în original și traducere legalizată;
- Curriculum vitae, redactat în limba română sau engleză, cu informații despre funcția didactică obținută în străinătate;
- Dovada achitării taxei de evaluare, în copie; Alte documente considerate de solicitant utile sau necesare soluționării cererii;
Dosarul solicitantului este evaluat de Comisia pentru recunoaşterea funcţiilor didactice din învăţământul universitar obţinute în instituţii de învăţământ universitar acreditate din străinătate în termen de maximum 30 de zile de la data înregistrării şi se finalizează cu un referat în care se propune motivat recunoaşterea sau nerecunoaşterea funcţiei didactice vizate.
Decizia privind recunoaşterea sau nerecunoaşterea funcţiei didactice obţinute în străinătate se emite de rector şi se comunică solicitantului şi structurii universităţii direct interesate.
Împotriva deciziei de nerecunoaştere a funcţiei didactice obţinute în străinătate solicitantul poate formula contestaţie în termen de 10 zile calendaristice de la data primirii ei.
Ulterior, decizia definitivă a universității poate fi atacată la instanțele judecătorești competente.
Recunoaşterea funcţiei didactice obţinute în străinătate de către Universitatea Româno-Germană din Sibiu produce efecte juridice doar la nivelul instituţiei.
Metodologia privind recunoaşterea funcţiilor didactice din învăţământul universitar obţinute în instituţii de învăţământ universitar acreditate din străinătate, în cadrul Universităţii Româno-Germane din Sibiu, poate fi consultată și prin Punctul de Contact Unic Electronic.